27/12/2011 Zenobia 3 responses

Averea Andrei

Donald Zolan's Oil Paintings (9)„Ce frumos ar fi să am o asemenea mașină”, se gândea Andra în timp ce admira un automobil de lux parcat în fața blocului. Închise ochii și își imagină cum ar fi să conducă o asemenea mașină cu pletele în vânt și cu o pereche superbă de ochelari de soare. Desigur, ar trebui să mai treacă mulți ani până să aibă un carnet de conducere dar … Își scutură părul care îi părea mereu în flăcări și urcă repede scara. Plecase de la bunica de o jumătate de oră și întârziase mult admirând vitrinele. Având în vedere că bunica locuia la doar două blocuri distanță, Andra se aștepta deja la o ceartă binemeritată din partea mamei. Știa că o îngrijora atunci când se oprea pe drum, dar timpul trecea atât de repede, încât uita de toate și mai mereu întârzia.

Când ajunse în fața ușii apartamentului, o aștepta o surpriză. Se auzea muzică simfonică, și două voci dintre care nici una nu se asemăna cu strigătele sau râsul zglobiu al fratelui ei mai mic. Păși timidă înăuntru pentru a descoperi că mama avea oaspeți. Mai precis, în sufragerie se găsea o doamnă necunoscută.

– Ai ajuns? O salută mama cu o privire care însemna: „Lasă că vorbim noi mai târziu!”.

– Bună ziua! Salută Andra politicos și apoi se îndreptă curioasă spre sufragerie, sperând să afle cât mai multe despre vizita misterioasă.

– Ce bine-mi pare să te cunosc, Andra! Începu musafira fără nici o prezentare. Mama ta mi-a povestit multe despre tine.

Și fără să-i dea timp de gândire, continuă.

– Eu sunt Dalia!

Andra zâmbi. „Aha, aceasta este Dalia, prietena de care mama povestește mereu”.

– Ce zici, ți-ar plăcea să facem o plimbare împreună?

Andra era nehotărâtă și privi spre mama pentru un răspuns.

– Desigur! Îi vei putea arăta Daliei faleza, parcul și școala ta în timp ce Radu și cu mine vom merge la medic. Apoi ne vom întâlni și vom petrece seara împreună.

– E un plan bun, fu de acord Dalia.

Iar Andra aproape că sări în sus de bucurie. O asemenea după amiază era aproape un colț de vacanță. Dar surprizele nu erau epuizate. Ieșind din scara blocului, Mama și Radu se îndreptară spre parcare, în timp ce Dalia se opri tocmai în fața mașinii pe care Andra o admirase mai devreme. Scoase din geantă cheile și îi deschise fetiței portiera din spate. „Ce păcat că nu sunt mai mare!” gândi Andra cu năduf. „Aș fi putut sta pe locul din față.”

– Pornim? Întrebă Dalia așezându-se comod în locul șoferului.

– Sigur că da! Declară Andra devenită brusc șefă de expediție.

Porniră fără grabă pe străzile orașului și Andra era tare mândră de această excursie neașteptată. Într-o izbucnire de entuziasm, se auzi pe sine însăși rostind cu voce tare:

– Într-o zi, când voi fi mare, și eu voi avea o mașină ca aceasta.

– Când vei fi tu mare, modelul acesta de mașină va fi depășit. Observă simplu Delia, fără să râdă de gândurile Andrei. Cine știe, poate că atunci vor fi mașini pe bază de energie solară sau alte mijloace de transport la care nici nu ne gândim acum.

Deși nu era tipul de adult cicălitor, Delia lăsă să îi scape întrebarea care terorizează orice copil:

– Ce-ai vrea să devii atunci când vei fi mare?

Andra ar fi vrut să spună orice: geolog, profesoară de limba franceză, traducătoare, actriță… dar nu se știe de ce, răspunse repede:

– Femeie de afaceri.

Dalia zâmbi surprinsă.

– E un vis mare. Ce fel de afacere ți-ai dori să începi?

Această ultimă întrebare o puse la zid. Ezită puțin înainte de a răspunde:

– Mi-aș dori să am o televiziune. Dar în timp ce pronunța cuvintele, ideea i se păru stupidă așa că se grăbi să adauge: Sau … nu știu!

– Sunt sigură că ai toate calitățile pentru a reuși, o încurajă Dalia.

Însuflețită de idee, Andra nu se mai opri.

Începu să descrie cum se vedea ea peste mulți ani, atunci când va fi o tânără talentată, de succes, care va uimi întreaga lume sau, cel puțin, pe toți cei care o vor cunoaște.

– Voi locui într-o casă mare, cu o curte plină de trandafiri și o piscină în spatele casei. Voi avea o pisică și doi câini și o menajeră care să se ocupe de curățenie. Voi avea emisiunea mea de critică de film. Ba nu … de desene animate! Și voi merge în excursii în Franța și în Japonia. Voi călători în toată lumea.

– Ce multe vise! Dar știi că orice om de afaceri trebuie să aibă un plan. Cum plănuiești să ajungi să-ți pui în practică ideea?

La această întrebare, Andra nu se așteptase deloc. Se făcu mică de tot pe bancheta mașinii.

– Nu am un plan. Sunt abia în clasa I.

Dalia zâmbi din nou cu multă căldură și deși nu-i zărea decât părul frumos prins la spate cu o clamă elegantă, Andra se simți mai liniștită. Ajunse în parc, se îndreptară spre o bancă mai liniștită și Dalia se reîntoarse la subiectul dificil:

– Atunci când vrei să pornești o afacere trebuie să ai un capital, adică o sumă de bani sau bunuri pe care să le folosești pentru ceea ce vrei să faci.

– Adică o avere? Întrebă Andra încă nedumerită.

– Da, poți să-i spui și așa.

Andra se gândi la monezile din pușculița de acasă. Nu-i ajungeau nici măcar pentru un sfert din laptopul pe care dorea să și-l cumpere de mai bine de jumătate de an. Chiar dacă ar strânge toți bănuții pe care-i va primi de acum înainte și tot nu va avea suficient pentru o afacere. Era dezamăgită.

– Nu am o avere. Spuse ea ațintindu-și privirile în pământ.

– Probabil că nu ai mulți bani, reluă Dalia. Dar o avere ai cu siguranță.

Andra își ridică brusc privirea în care se aprinsese o nouă flacără de speranță. Obervând că reușise să-i prindă atenția în mreje, Dalia continuă misterios.

– Ai o avere foarte importantă din care primești câte puțin în fiecare zi. Tu decizi ce vei face cu ea, dacă o vei folosi sau o vei arunca la gunoi.

– Cum să o arunc la gunoi! Se revoltă Andra. Dacă aș primi bani în fiecare zi, i-aș strânge și mi-aș cumpăra un laptop, sau altceva valoros.

– Dar averea aceasta nu se primește în bani, reluă Dalia. Se primește în timp. Timpul pe care îl ai este una dintre cele mai importante comori ale tale. Dacă-l vei folosi înțelept, pentru a învăța cât mai mult, pentru a te împrieteni cu părinții și fratele tău și pentru a face sport, sau pentru a citi cărți valoroase, atunci vei câștiga o adevărată avere. Dar, dacă vei irosi timpul pe lucruri fără valoare, atunci e ca și cum ai arunca la gunoi o avere importantă.

Andra rămase pe gânduri. Dacă Dalia avea dreptate, atunci trebuia să recunoască un adevăr greu cu privire la ea însăși: fusese risipitoare cu averea ei. Își aminti de orele lungi de masă la care se jucase cu mâncarea în loc să termine la timp, de zilele întregi în care admirase tavanul sau visase la o rochie nouă sau la o poveste în care ea era personajul principal în loc să-și facă temele. Întotdeauna se gândise că mai avea mult timp până va crește mare și că acum nu e nici o grabă. Dar ceea ce-i spusese Dalia o tulburase. În seara aceea, după ce se despărți de prietena mamei, ca niciodată, nu se lăsă rugată să meargă la culcare. Se așeză liniștită în pat dar nu închise ochii. Gândul că își irosise una dintre cele mai valoroase averi o chinuia. Și acolo, în camera cufundată într-o lumină slabă și liniștitoare, Andra se decise ca niciodată să nu-și mai irosească timpul.

De atunci, drumul de la bunica până acasă dura doar 5 minute, așa cum ar fi trebuit dintotdeauna, iar la masă, deși Radu era încă un campion la viteză, Andra nu mai rămânea uitată în fața farfuriei. Cel mai greu îi era cu temele, dar și aici făcea progrese uimitoare. Ori de câte ori se surprindea visând cu ochii ațintiți în tavan, își scutura pletele înflăcărate ca și cum ar fi vrut să ardă o pânză de păianjen întinsă pe ochi și își spunea cu voce tare:

– Concentrează-te Andra! Nu vrei să-ți arunci averea la gunoi!

PS:  La cererea specială a eroinei noastre, țin să precizez: Andra chiar există!

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Comments
  1. suzana    

    EXISTA! si este uimitoare ca si mamica ei! are un tatic si un fratior pe masura! multa sanatate fam. Moise! felicitari pentru minunata poveste!

  2. Iuhasz Eniko    

    Da, foarte frumoasa poveste. Si de fapt, o lectie pentru noi, parinti. Trebuie sa gasim tot timpul motivarea din punctul lor de vedere, sa-i facem pe ei cum sa fie ei insisi motivati sa faca ce dorim, nu doar pt. ca “trebuie”.

Comments are closed.

Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.