27/12/2011 Zenobia , no responses

Radacinile fiintei

babyubÎntr-o lume al cărui echilibru fragil este atât de ușor distrus de modalitățile invazive de cercetare, trăirile emoționale și personalitatea în dezvoltare a bebelușilor încă nenăscuți rămân mistere neelucidate, care păstrează esența umană dincolo de atingerea mijloacelor științifice și tehnice. Totuși, unele crâmpeie ale vieții psihice dinainte de naștere care răzbat până la noi demonstrează că ființa în formare are toate trăsăturile necesare pentru a fi numită om.

Nu putem ști dacă emoțiile unui bebeluș în pântecele mamei sunt experimentate la fel sau în maniere similare cu cele ale adulților. Totuși, cercetările au arătat dovezi clare cu privire la existența comportamentelor exterioare asociate în mod normal cu emoțiile interne. Deși pare neverosimil, chiar și înainte de a se naște, bebelușii pot plânge. Plânsul auzibil al fetușilor este rar deoarece solicită existența aerului în plămâni. De aceea, plânsul celor nenăscuți, departe de a fi doar o metaforă, este expresia reală unor dureri sfâșietoare, a unor pierderi iremediabile și a putut fi observat în cazurile de ruptură a unei membrane, avort (21-22 săptămâni), atașarea unor electrozi pentru monitorizare internă.1 La polul opus al emoțiilor, fetușii pot zâmbi și o fac destul de frecvent, mai ales în perioadele de somn REM. Nu putem ști dacă experimentează bucuria și plăcerea așa cum le simt oamenii adulți, dar cu siguranță că dezvoltarea intrauterină reprezintă perioada cea mai propice a stării primare de bine la care vor tine și pe care o vor căuta pe parcursul întregii vieți după aceea.

Dacă adesea afirmăm că ceilalți ne fac fericiți sau triști, în cazul fetușilor aceste expresii capătă o dimensiune organică. Ideea că starea emoțională a mamei însărcinate afectează dezvoltarea fătului nu este nouă. Studii repetate au demonstrat nenumăratele efecte ale anxietății și emoțiilor negative ale mamei asupra stării de sănătate, greutății la naștere sau hiperactivității copilului. Deși emoțiile fetușilor nu sunt accesibile studiului direct, este evident că starea emoțională a mamei are un impact deosebit și asupra acestora. Ceea ce permite ca starea mamei să afecteze starea copilului pe care îl poartă sunt interacțiunile neuroendocrinologice dintre sistemul endocrin și sistemul nervos. Stările emoționale pot fi induse hormonal iar hormonii trec prin placentă în sistemul circulator al fătului, influențând, la rândul lor, sistemul nervos al acestuia. Consecințele cele mai importante ale acestor procese sunt efectele distructive pe care la pot avea acești hormoni asupra sistemului nervos al fătului în dezvoltare, mai ales în perioade critice. Deși s-a considerat că stresul resimțit de mamă în timpul sarcinii este cel care influențează în cea mai mare măsură starea fătului, studiile au demonstrat că atitudinea mamei față de sarcină și de copil este cea care exercită o influență crucială. Mamele care își acceptă sarcina și care așteaptă cu nerăbdare sosirea copilului au șanse mult mai mari să dea naștere la un copil sănătos fizic și emoțional decât mamele care au atitudini negative față de sarcină, chiar dacă suferă unele traume în această perioadă.2Se pare că, dincolo de toate prognosticurile medicale, bebelușii în formare știu dacă sunt așteptați cu brațele deschise sau nu, și se pregătesc pentru venirea pe lume în conformitate cu aceasta.

*Fragment din (2008)  „Frumos … la vremea lui”, Bucuresti: Viață și Sănătate

—————————

1 Maret, S. M., Frank Lake’s Maternal-Fetal Distress Syndrome: An Analysis, http://www.primal-page.com/maret.htm
2 Lukesch, M. et. al, (1975). Psychologie Faktoren der Schwangerschaft (Ph.D. diss.), University of Salzburg, apud M. Maret,, S. M., Frank Lake’s Maternal-Fetal Distress Syndrome: An Analysis, http://www.primal-page.com/maret.htm

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.