09/01/2012 Zenobia , 2 responses

Cine stie cum se cresc copiii?

dreamstimefree_1329477Înainte de a naște pentru prima oară știam foarte bine cum se cresc copiii. Aveam idei precise, bine argumentate cu privire la felul în care îmi voi crește copiii și mă miram inocent cum de ceilalți părinți nu reușiseră să se documenteze și să abordeze cele mai bune metode de a-și învăța frumos și corect copiii.

După ce am trecut prin extazul de a purta o ființă din ființa mea și de a trăi venirea sa pe lume, toată lumea mea s-a întors treptat cu susul in jos. Toate certitudinile pe care le aveam au fost demontate bucată cu bucată de mânuțe mici și dolofane, de perluțe hazlii si de surprizele inevitabile ale vieții de părinte. Am descoperit, uneori încântată, alteori înecată în propriile sentimente, că fiul meu este o ființă unică și neașteptat de originală, dincolo de tot ceea ce am visat vreodată pentru el. Și, ca lucrurile să devină și mai complicate, am primit în dar un al doilea copil. Îmi imaginam că toate sarcinile, îngrijorările, cererile dar și bucuriile vor fi duble. Ce așteptări încântătoare și naive! Realitatea a fost mult mai mult decât atât.

Acum pot spune cu mâna pe inimă că nu am deloc habar cum se cresc copiii. Învăț din mers, de la cei doi profesori la care am avut marele har să fiu repartizată. Și zâmbesc înțelegător gândindu-mă la naivitatea femeii de altă dată care credea că are pusă la punct rețeta creșterii copiilor.

Citind multe din mesajele de pe forum-urile dedicate părinților sau de prin spațiul verde al blogosferei regăsesc uneori aceeași atitudine a unor părinți care – ca și mine adesea – s-au lăsat cuceriți de o teorie, o carte fascinantă sa u o tendință în parenting (parentologie sau părinteală?) și au senzația, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă că au găsit cea mai bună alternativă, rețeta pentru fericirea copiilor lor. E natural și chiar încurajator. Numai părinții care au făcut din creșterea copiilor lor o chemare nu doar a instinctului ci a întregii ființe pot pune o asemenea pasiune în căutările lor. Ceea ce mă descumpănește însă este dogmatismul cu care mai apoi unii dintre acești părinți (cel mai adesea tineri și entuziaști) își impun propriile alegeri ca fiind singura variantă validă, ca și cum toți copiii sunt un experiment în condiții controlate la care e musai să se aplice același tratament. Mă întristează judecățile de valoare pe care citesc aruncate ca niște ghiulele în fierbințeala demonstrațiilor pro-nu-știu-ce-dietă sau anti-nu-știu-ce-disciplină. E ca și cum, pe lângă datoria imensă pe care o purtăm față de copiii noștri pentru alegerile pe care le facem, simțim nevoia să demonstrăm lumii întregi că am ales cel mai bine dintre toți. Ca părinți, ne apărăm cu înverșunare opțiunile pentru că au de-a face cu cele mai profunde valori și cu cele mai importante ființe din viața noastră. Ne definesc și ne asigură că vom transmite mai departe ceva din sufletul nostru.

Ca unii care știm cât de prețioase sunt alegerile pe care le facem pentru copiii noștri, ne datorăm unii altora respectul și încurajarea cu care ne dorim să fie tratate propriile noastre idei și decizii. Pentru că, la urma urmelor, nu știm aproape nimic despre cum se cresc copiii și învățăm asta în fiecare zi de la copiii noștri.

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Comments
  1. Anamaria    

    Sa stii ca ai dreptate! Bine, eu nu aveam idee despre ce sa fac cu bebe, nu aveam teorii si practici clar stabilite in minte, dar…e frumos ca invat impreuna cu Miruna mea. Ma trezesc gandindu-ma oare cum o sa fac cu cutare si cutare lucru, evident ca habar nu am. Si-mi amintesc cat de usor a mers cu alte astfel de probleme, asa ca ma linistesc si astept sa ajung la ele, cand vine momentul potrivit.
    Ce mi se pare cel mai frumos si incerc sa ii ofer Mirunei, desi e inca mica…cartile de povesti. Are o atractie aparte fata de castele, deja incearca sa spuna numele personajelor (desi nici numele ei nu-l poate pronunta), e incantata de vulpea care l-a pacalit pe urs si de cei trei iezi (de care nu intelege cum pot avea si ei o mami). Si mai mult decat povestile, incerc sa ii creez o lume frumoasa, cu plusurile ei, cu cateva jucarii de care s-a atasat, cu flori si multe alte lucruri frumoase din lumea din jur. Cred ca e cel mai bun si mai frumos cadou, o copilarie bogata, cu putina magie, de care sa isi aminteasca cu drag mai tarziu. Si ii scriu un jurnal, cu ce trasnai ne mai uimeste zilnic. Sper sa il citeasca si copiilor ei, candva…

  2. zenobia    

    Anamaria, dintre randurile mesajului tau iese la iveala bucuria aventurii de a avea un copil. Entuziasmul acesta e ceea ce face ca lumea copilului sa fie atat de frumoasa.

Comments are closed.

Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.