23/01/2012 Zenobia , , 2 responses

Cosuri de gunoi astronomice

heic0211h-Oare stelele au coșuri de gunoi?

Întrebarea m-a izbit ca un val de radiații fierbinți. Oare de cate ori mă voi mai trezi cu mintea descoperită în fața întrebărilor cu efect de buzdugan trimis înainte de zmeu? Trag aer în piept de două ori, cât să-mi păcălesc celulele nervoase că nu e chiar greu și răspund într-o doară.

– Sigur că da.

-Cum așa?

Nu mă iartă. Evident! Îmi scotocesc prin amintiri și-mi pun fața de mamă care trebuie să știe de toate, că de nu…

-Păi e simplu. Când stelele îmbătrânesc, își aruncă lumina la coș în găuri negre.

Îl privesc pe la coada ochiului în timp ce mă prefac ocupată rau. (Dintr-o dată curățatul unghiilor e o preocupare nobilă.) Nu e convins.

– Vrei să zici că stelele se aruncă pe ele însele la coș și nu mai pot ieși de acolo niciodată?

Mintea îmi galopează pe câmpii, printre ecuații, cuvinte amestecate din ultimele lecturi, răspunsuri de altă dată. Desigur că știa. Cine m-a pus să-i cumpăr trei cărți de astronomie? Și mai mult, cine m-a pus să i le și citesc?!

-Ei, nici chiar așa. După mult, mult timp, din găurile negre scapă particule, un fel de praf cosmic. Și din el se vor

naște peste mult, mult timp alte stele.

Nu e de la mine. Hawking a zis-o primul.

-Adică vrei să zici că și stelele reciclează gunoiul?

Pe asta chiar n-o prevăzusem, dar o îmbrățișez ca pe o eliberare.

– Chiar așa. Stelele sunt ecologiști perfecți.

-Știi ce ar fi o idee grozavă? Dacă s-ar construi nave care să ducă până în stele gunoiul pe care noi nu-l putem recicla. Acolo ar arde până ar ajunge într-o gaură neagră și ar ieși de acolo particule…

Iar a pornit-o la fugă călare pe propriile idei. Fhua! Am scăpat și de data asta.

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Comments
  1. Liliana    

    Super intrebari! Super relatare!

    Interesant este cum ne pun copiii astia la incercari. Este bine ca macar te-a prins cu temele pregatite 😀 Noi nu mai citim impreuna. Am ajuns sa citesc DUPA Andra ca sa fiu in tema. Sa ma vezi cu cartea ei de “povesti” in brate ce bine-mi shade 😛 Am evoluat de la romane la carti de copii :))))

  2. maria    

    wow…ce draguta fost asta. si ce simpatic ai povesti-o. si ce mami ingenioasa esti! eu cred ca as fi ramas putin masca…si … cam atat 😀

Comments are closed.

Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.