04/01/2012 Zenobia , no responses

Nevoia de inceputuri

yellow notebook in grassTrece pe lângă noi, trece prin noi imperceptibil, fără milă, fără să-l surprindem decât arareori, prin urmele pe care le lasă. Ca un hoț, timpul scapă percepției noastre directe. E aici, în continuă mișcare și, noi, cufundați în el, fără capacitatea de a-l înțelege, deși îl experimentăm direct, încercăm să ne stabilim ancore de care să ne agățăm amintirile și trăirile. Și astfel, din An Nou în An Nou, din aniversare în aniversare, din prima în prima zi a următoarei luni sau a a următoarei săptămâni, ne măsurăm cadențat trecerea.

Cel mai adesea, aceste ancore în timp devin praguri psihologice de care ne legăm obiectivele. Cu toții ne-am lăsat la un moment dat adormiți de ideea că de la 1 ianuarie vom reuși să facem acele schimbări la care speram de multă vreme, vom începe să trăim mai sănătos, vom face sport, vom citi cărți noi, vom renunța la fumat, vom începe lucrul la lucrarea de licență (master, doctorat …), vom petrece mai mult timp cu familia. Surprinzător (sau nu!) în trecerea peste pragul spre ziua fixată, nici o transformare miraculoasă nu ne aduce motivația pe care nu am reușit să o găsim în noi înșine pentru a ne apuca de lucru până atunci. Înțelegem după câteva asemenea experiențe că semnificația acestor praguri psihologice e o iluzie care ne ajută, pentru o perioadă scurtă, să ne împăcăm cu noi înșine, cu neputința, delăsarea sau inconsecvența noastră. În rest, speranța pentru întâmplările extraordinare care se vor întâmpla „de mâine”, deși frumoasă, este deșartă, la fel ca planurile pe care le facem cu averea pe care o vom câștiga la Loto. Și asta pentru că singurul timp pe care îl stăpânim pentru a lua o decizie este acum.

Și totuși, avem nevoie de începuturi, de momente care să marcheze strădaniile noastre de înnoire și cărora să le acordăm o semnificație personală. Avem nevoia de a lăsa, măcar simbolic, toate dificultățile, nereușitele și amintirile nefericite agățate de aceste praguri în timp ce noi mergem mai departe. Avem nevoie de senzația aceea albă de caiet nescris la început de an școlar, care să ne ofere speranța că putem trasa un nou drum, că putem face lucrurile de la capăt noi și mai bune. Avem nevoie de praguri pe care să ne sprijinim călcâiele gândurilor pentru a ne putea arunca cu toată ființa înainte. Și, pentru că nu putem percepe trecerea netulburată a timpului, avem cu toții nevoie să împlântăm din ființa noastră în el, sărbători, momente, zile, care să bată ritmul trecerii noastre. Dar pe fondul acestui ritm cadențat din zi în zi, din lună în lună, din sărbătoare în sărbătoare, fiecare cuvânt, toate alegerile și gândurile noastre, fiecare gest, devine o notă în propria noastră muzică. Nu e o simfonie care debutează furtunos mâine ci o piesă care se scrie chiar acum, notă cu notă. Și această muzică este cea care ne spune povestea.

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.