Mic indrumar de crestere a padurilor cu foi

dreamstimefree_122038În fișa postului de părinte, printre toate responsabilitățile – uneori copleșitoare – există una pe care o savurez ca pe un colț de Rai învelit în hârtie: alegerea cărților pentru copiii mei. Nu e un simplu dar cu care să le umplu timpul ci o aventură întreagă. Și asta deoarece cărțile pentru copii nu se cumpără precum bomboanele la vrac, deși uneori, un titlu care ne-a făcut cu ochiul de pe raftul unui anticariat sau a unei librarii poate fi un deliciu. Biblioteca pentru copii se crește ca o pădure îndrăgită în care vor avea loc unele dintre cele mai pasionante descoperiri ale copiilor, o pădure în care fiecare copac e o fereastră spre lume, prin care mai întâi le vom face vânt pentru ca, mai târziu să zboare singuri, cu aripile larg deschise.

Atunci când le cresc pădurea fiilor mei, am mare grijă să smulg cât mai multe dintre buruienile comerciale, care se înfășoară sufocant pe multe dintre rafturile librăriilor. Știu că niciodată nu voi putea să plivesc întru totul colecția care crește acasă (de altfel, o doză minimală e utilă pentru exersarea gândirii critice), dar, cel puțin, fac loc pentru cât mai multe exemplare valoroase. (Deocamdată, niciun manual de vrăjitorie în trei pași pentru copii și adolescenți nu a prins rădăcini în biblioteca de acasă. Și am de gând să evit cu obstinație mohorul de duzină din colecțiile cu marcă dar fără conținut).

Am grijă să existe copăcei mici potriviți pentru înălțimea primelor lecturi, dar cumpăr și semințe de stejari și baobabi pentru vremea în care nazdravanii mei vor hoinări singuri prin pădurea aceasta fantastică. O înconjor cu specii frumoase, cu frunze de o grafică excepțională și o presar des cu arbori enciclopedici, care știu de toate. Dar păstrez locuri speciale pentru copacii cu rădăcini adânci, și cu istorie. Unii dintre ei mi-au încântat copilăria și adolescența și acum așteaptă cuminți următoarea generație de cititori în foi. Aventurile lui Habarnam și ale prieteni lor săi, Cuore, Singur pe lume, Căpitan la cinsprezece ani, Ocolul Pământului în optzeci de zile, Micul Lord, Prinț și Cerșetor, Grădina Tăinuită, Black Beauty, Colț Alb, Cartea Junglei sunt doar câțiva dintre acești prieteni dragi care și-au găsit locul pe rafturile dar și în inimile atâtor generații. Ori de câte ori le citesc fiilor mei, de dincolo de pragul anilor trecuți, le face cu mâna o fetiță pe care n-au întâlnit-o nicodată, care citea ascunsă sub pătură mult după ora de culcare și ale cărei vise neștiute sunt ei.

Există, însă, în codrul de cărți, o poiană mare pe care îmi doresc să o populez cu pomi tineri, care respiră același aer cu fiii mei și cresc odată cu ei. Îmi doresc să le spună povești despre eroi și aventuri noi și să vorbească pe limba lor în așa fel încât să-i cucerească iremediabil. Căutarea lor e o aventură în sine. Care au valoare? Care vor rezista probei timpului? Câte dintre titlurile existente acum în librării vorbesc despre subiecte relevante pentru copiii de astăzi fără a se rătăci în banalitate sau în șabloane concepute pentru succesul comercial? Trebuie să recunosc faptul că alegerea cărților pentru copii e și o problemă de gust. Subiectul, modul de abordare, stilul literar sau chiar grafica unor cărți vor rezona mai puternic cu un cititor și nu îi vor transmite prea mare lucru altuia. Și totuși, există creații care găsesc o coardă cu care să rezoneze în inima fiecărui cititor și care se impun prin noblețea trăirilor și valoarea ideilor pe care le nasc în mintea celor care le trec pragul coperții. Pe acestea le caut cu setea unui nomad rătăcit prin pustiu.

Vă invit să porniți cu mine în această căutare fără de sfârșit. Și, ori de câte ori voi avea ocazia să găsesc una din comorile pe care le caut, vom sărbători împreună. Pentru că o carte care deschide mintea spre frumos și sădește în cititorul de orice vârstă dorința de cunoaștere merită prețuită ca o comoară. Și pentru că pasiunea pentru lectură e un dar inestimabil pe care îl putem crește pentru copii în fiecare zi.

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.