De trei ori fantastic

Papageno 1Dacă mă întrebați ce-am făcut ieri, vă voi răspunde simplu: Am fost în excursie în Țara Poveștilor. Până să-mi zâmbiți neîncrezător, vă asigur că Țara Poveștilor a avut ieri o ambasadă în clădirea Ateneului Român. Și fiindcă stătusem la rând o bucată bună (cu o săptămână înainte) ca să primim viză, ne-am înființat cu toată familia din vreme la locul stabilit. Sala vuia de copilărie și de nerăbdare înghesuită pînă-n colțurile scenei. Și, deși vuietul nu a încetat pe deplin pe tot parcursul spectacolului, l-am lăsat în urmă, ne-am ițit capetele printre cele înșirate la marginea scenei și ne-am lăsat purtați în lumea Motanului Încălțat, a lui Hansel și Gretel și a Flautului Fermecat.

Și ca să mă credeți pe cuvânt, vă las aici câteva dovezi ale minunatei călătorii printre note măiestrite de Pianul Năzdrăvan și personaje interpretate încântător de artiștii Operei Naționale.

Nu știu de cine am fost mai încântați: de Papageno cel vesel și iubita lui, Papagena, de sprințarii Hansel și Gretel, de prințul Tamino care poate face dintr-un băiețel nimerit accidental pe scenă confesorul lui sau de printesa Pamina, pe care toate fetițele din sală au urmărit-o cu sufletul la gură și cu ochi visători.

Deși i-a speriat pe cei mai mici, așa cum îi iera menirea, nu pot s-o trec cu vedereape vrăjitoarea din Hansel și Gretel, care în interpretarea Adrianei Alexandru, ne-a prins în mreje și ne-a fascinat.

A fost de trei ori fantastic duminică, la Ateneul Român: În primul rînd, pentru că muzica ne-a purtat pe tărâmuri unde Mozart e la el acasă. În al doilea rând, pentru că personajele de poveste nu numai că ne-au condus prin lumea lor, dar au coborât pentru o vreme în lumea din inima noastră. Așa se face că, pentru măcar câteva clipe, fiecare copil din sală, fie că era la vedere sau pitit într-un corp de părinte sau bunic, a fost un erou ca cei de pe scenă. Și, în al treilea dar nu ultimul rând, pentru că a fost clasic!

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.