26/07/2012 Zenobia , , no responses

Calatoriile catelusului Vincas prin intreaga lume

Îl cunoașteți pe cățelușul Vincas? E un personaj nazdravan, cu o fățucă irezistibilă care mi-a făcut cu ochiul de pe raftul unei librării. M-am lăsat cucerită și l-am luat acasă, deși nu plecasem în căutare de prieteni noi.

Aventurile cățelușului Vincas prin întreaga lume s-au dovedit a fi o introducere fascinantă în geografia lumii pentru prichindeii care se găsesc la începuturile marilor descoperiri. Într-un limbaj simplu dar expresiv, cu ilustrații excelente, Călătoriile cățelulșului Vincas în jurul lumii, publicată la noi de către editura Flamingo cucerește imediat inima micilor cititori începători dar și pe cea mai experimentată a părinților lor. Cei mici se identifică ușor cu personajul vioi, curios și doritor să-și facă prieteni noi. Vincas e inocent, uimit de lumea înconjurătoare, neliniștit, cu inima deschisă spre nou, așa ca ei. Uneori, citindu-le povestea, ai senzația că imaginația lor și-a luat deja rucsacul în spate și a pornit-o pe urmele aventurierului cățeluș.

În cazul în care vă întâlniți cu Vincas pe rafturile vreunei librării sau prin vreun ungher ratăcit al Internetului, nu va sfiiți să-l luați acasă. Veți câștiga un prieten minunat și un însoțitor adorabil în aventurile prin pădurea cu foi.

Share it!
Aenean mattis venenatis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

WordPress spam blocked by CleanTalk.
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.