Lupta cu monstrul cu ochi verzi

Orice om s-a lăsat măcar o dată îmbrățișat până la sufocare de monstrul cu ochi verzi, așa cum numea Shakespeare unul dintre cele mai tulburătoare și dureroase sentimente umane: gelozia. S-au scris multe lucrări pe această temă și psihoterapeuții din toate timpurile au încercat explicații mai mult sau mai puțin fanteziste cu privire la sursele acestui sentiment. În ceea ce privește soluțiile, însă, lucrurile sunt mult mai spinoase.

Nu-mi propun să scriu acum despre chinurile sufletești ale unei persoane care se luptă cu acest du-te vino dintre teama de a fi părăsit și ura pentru trădarea reală sau închipuită a unei persoane dragi (fie că este partenerul de viață, sau o altă persoană apropiată). Nu pentru că n-ar fi o problemă care merită analizată în speranța găsirii unor perspective care se pot dovedi utile sau chiar salvatoare, ci pentru că m-am lovit recent de întrebarea unei prietene dragi: cum lupți cu monstrul cu ochi verzi care sălășluiește în inima omului pe care îl iubești?

Gelozia este unul dintre cele mai blamate sentimente umane. Deși apare ca temă predilectă a unor mari opere literare (Othello, Sonata Kreutzer, Iliada, Cântecul Nibelungilor) și este frecventă în mai toate exprimările artistice, gelozia nu este întâmpinată cu înțelegere de către cei din jurul persoanei afectate. Dimpotrivă, ea este fie blamată, disprețuită, fie ridiculizată. Pentru persoana geloasă nu se găsește alinare. Dar pentru cea împotriva căreia este îndreptată întreaga forță a geloziei? Cel mai adesea, ea suferă odată cu partenereul gelos/partenera geloasă și se simte prinsă într-o capcană din care nu se poate desprinde fără a-și rupe o parte din ființă. Fie că hotărăște să taie toate legăturile cu persoana geloasă, fie se resemnează într-o izolare impusă de accesele celuilalt, această persoană se simte nedreptățită și plină de resentimente.

Desigur că există suficiente variații ale situațiilor care nasc gelozie încât să nu ne permitem să generalizăm. Uneori ea este rezultatul unei trădări veritabile. Însă frustrarea cea mai mare apare atunci când nu există motive reale pentru apariția geloziei. Și totuși, iat-o acolo, sufocându-ți relația. Mai mult chiar, pretinzându-ți embargou pe gânduri.

Sunt cânteva lucruri pe care trebuie sa le digeri bine înainte de a începe strădania de „îmblânzire”. În primul rând, premiza de bază este aceea că partenerul gelos este profund nefericit. Nu își caută satisfacția sadică în a te tortura ci este, la rândul său, torturat de propriile sentimente și tânjește după o eliberare. Îi pare că rezolvarea va veni dintr-o declarație de dragoste, dintr-o dedicare totală a partenerului, dintr-un gest pasional dar, în realitate, monstrul se află în el însuși, și-i clatină încrederea imediat după toate aceste momente frumoase. Pentru că gelozia nu e întotdeauna o problemă de încredere în celălalt, așa cum ar părea la prima vedere. E mai degrabă o problemă cu propria persoană. La Rochefoucauld spunea că  „în gelozie există mai mult amor propriu decât amor”. Probabil că nu era departe de adevărul multora dintre cei care se luptă cu gelozia. Dacă pornești de la această premiză, vei înțelege că tu nu poți să-i rezolvi printr-o mie de declarații și încă o mie de renunțări această durere surdă. Dimpotrivă, pe măsură ce vei renunța la relațiile tale sociale, la stilul tău de a te îmbrăca și de a te purta, la a comunica cu alte persoane la care ții,toate acestea nu vor mai fi suficiente. În plus, nivelul tău de frustrare va crește atât de mult încât nu vei mai putea să-ți găsești drumul înapoi spre dragostea pe care ai împărtășit-o înainte.

Alternativa ar fi un fel de desensibilizare sistematică, aplicată cu bun simț și cu blândețe. Aceasta înseamnă expunere treptată, atât cât poate suporta partenerul la situații care sunt factori stresori pentru el/ea, dar care intră în sfera relațiilor sociale normale, de bun simț, pentru tine și pentru majoritatea cunoscuților tăi. Înseamnă să-i arăți că respecți ceea ce simte, dar, în același timp, să-i explici că felul în care gândește îi aparține, este proiecția tendințelor lui, nu ale tale. Și, dacă ai un canal de comunicare deschis, fără alte bariere, să încercați să căutați împreună de unde vineacest tipar de gândire. Desigur, aceste discuții nu pot avea loc în febra unui moment tensionat, când monstrul cu ochi verzi urlă cu toată puterea ci, mai degrabă, când apele sunt liniștite și „bestia” doarme.

Deși într-o doză minimă este tolerată și chiar privită ca o dovadă de iubire, gelozia se manifestă aproape întotdeauna ca un joc de putere în cuplu. De fapt, ea devine un mijloc de menținere a unui dezechilibru de forțe care să favorizeze persoana geloasă. Prin manifestările de gelozie el/ea controlează comportamentul celuilalt și impune regulile cuplului. Adesea, această latură este (cel puțin parțial) inconștientă partenerului gelos. O atitudine onestă, deschisă, dar fermă din partea celui/celei asupra căreia se îndreaptă gelozia poate reseta raportul de putere. Deși poate părea nenatural, cele mai multe dintre situațiile problematice, care declanșează crize de gelozie pot fi discutate și negociate fair-play, de pe poziții de egalitate. Atunci când renunță la dorința de control asupra emoțiilor și reacțiilor persoanei iubite, cel gelos poate descoperi adevărata ușurare după care tânjește.

Iar la sfârștiul zilei, dacă rezultatul nu e tocmai cel sperat, amintește-ți că a iubi e un privilegiu mai mare decât a fi iubit și că nu putem fi responsabili pentru fericirea celorlalți. Ea este rezultatul propriilor lor alegeri și reacții la lucrurile din jur. Nu putem decât să schimbăm câte ceva în propriul nostru comportament, să „dăm din aripi de fluture” și să sperăm că o furtună de schimbare spre bine se va produce în ocean.

Sursa foto: http://thestarlitecafe.com/poems/105/poem_91148038.html
zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.