17/07/2013 Zenobia , no responses

Pe umerii parintilor

Sunt zile în care mă trezesc cu o senzație de greu, de parcă toată lumea s-ar apăsa cu brațele ei imense pe umerii mei. Poate pentru că e vară și praful de pe străzi mă face să cred că am închis ochii și m-am trezit într-un tablou de Grigorescu. Poate pentru că e vară și le urez vacanță plăcută colegilor și studenților în timp ce eu mai am încă săptămâni bune până să-mi dau jos din cui inima de drumeț. Poate pentru că e vară pur si simplu…

Așa că încerc să-mi ridic umerii și mintea cea încovoiată și să gândesc drept. Mai am multe de făcut, un drum lung de mers și mai multe visuri de atins. Și atunci simt pe umerii mei un altfel de povară – cea mai dragă și mai prețioasă din câte am purtat până acum. Ridic umerii drepți sub tălpile fiilor mei, ca de acolo să vadă lumea cu alți ochi, să le tulbure pleoapele doar praful de stele, nu colbul cenușiu în care m-am trezit eu. Parcă repet dintr-un ceaslov scris de tatăl meu. Îmi îngân cu alte cuvinte gândurile lui rostite aspru când îmi arăta palmele imense bătătorite de muncă. Și atunci realizez mai clar că și eu am stat, și poate încă mai stau pe umerii lor, ai părinților mei.

Mi-e din ce în ce mai clar că oricât de apropiați sau îndepărtați am fi, oricât de mult sau de puțin am crescut, oricâte cicatrici purtăm, oricâte dureri pe care n-am putut să le vindecăm, oricâte răzvrătiri pe care n-am putut să le scoatem la iveală sau să le ștergem cu buretele, adevărul e că ne-am ridicat în viață pe umerii părinților noștri. Iar ei, îngropându-se încet sub greutatea noastră, a copiilor noștri și a tuturor generațiilor care vin, privesc spre cer direct prin inima noastră.

Nu e o idee nouă. Au intuit-o toate generațiile de părinți. A fost exprimată de multe ori, mult mai poetic decât am reușit să o redau în rândurile de mai sus. Dar atunci când o conștientizez dureros de reală, odată cu trecerea timpului prin ființa mea, găsesc un sens pe care l-am căutat instinctiv dintotdeauna. Și dacă Viktor Frankl avea dreptate, acest sens e sursa forței de a depăși dificultățile și suferințele, oricât de mari sau de triviale ar fi ele.

zp8497586rq
Share it!
Aenean mattis venenatis
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.