19/11/2016 Zenobia no responses

A ierta – slabiciune sau curaj?

Momentele de revelație, care trezesc mintea și ne determină să ne privim pe noi înșine dintr-o perspectivă nouă sunt prețioase și rareori accidentale. De cele mai multe ori e nevoie de o criză, un blocaj sau un conflict pentru a ne confrunta cu zonele lumii interioare pe care le ținem acoperite. De aceea, evenimentele neiertate pot rămâne îngropate în noi multă vreme până să fim nevoiți să le recunoaștem și să realizăm cât de mult ne-au otrăvit.

Aparent, a nu ierta rănile pe care ni le-au produs oamenii în care am avut încredere sau nedreptățile la care am fost supuși e un mod simplu și eficient de apărare. Paradoxal, însă, tocmai decizia (asumată sau implicită) de a nu ierta e cea care le dă celor care ne-au rănit puterea de a ne afecta în mod negativ în continuare, de la distanță. Prin gândurile negative, emoțiile tulburătoare, planurile de retribuție, obiceiul de a rumina, resentimentele și retrăirea traumatică, obsesivă a ceea ce s-a întâmplat, tocmai cei care ne-au făcut rău rămân în centrul vieții noastre interioare. Toate acestea ne transformă treptat din persoane complexe, deschise spre experiențele viitoare, în victime captive ale unei întâmplări trecute care ne-a infuzat întreaga existență și identitate.

Prizonieri ai propriilor gânduri și amintiri, ne imaginăm că ne întărim, când, de fapt, energia și resursele noastre sunt din ce în ce mai slăbite. Ne-iertarea devine un cerc vicios care ne consumă și ne slăbește. Iar cei slabi, observa Mahatma Gandhi, “nu pot ierta. Iertarea este un atribut al celor puternici.” Sau, după cum scrie Allain de Botton într-un eseu online din The Book of Life, “a nu ierta înseamnă a le oferi oamenilor un prea mare rol în viață. Aceasta le permite să ne țină mintea captivă sadismului lor la nesfârșit. Îi permite dușmanului să câștige. Iertarea constituie adevărata victorie asupra răului și este sursa ultimă a puterii și curajului.

Articolul în întregime poate fi citit la http://paginadepsihologie.ro/a-ierta-slabiciune-sau-curaj/

 

Share it!
Aenean mattis venenatis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

WordPress spam blocked by CleanTalk.
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.