07/01/2017 Zenobia Niculita , no responses

Bunele maniere in actul iertarii. Cum sa ierti si sa fii iertat cu gratie

Ți s-a întâmplat vreodată să fii atât de rănit(ă) și să aștepți cu disperare ca celălalt să-ți ceară iertare pentru ca atunci când a făcut-o să izbucnești cu toată forța reproșurilor reprimate, pe care nici nu știai că le ai în tine? E ca un joc de-a șoarecele și pisica. “Abia aștept să-mi ceri iertare ca să-mi pot vărsa oful, să-ți arăt cât de multă suferință am înăuntru și să mă simt răzbunat(ă).” “Nici măcar nu mă mai străduiesc să îți cer iertare, pentru că oricum îmi vei răstălmăci strădania și mă vei încărca de reproșuri când stau înaintea ta vulnerabil, plin de vinovăție și de speranța că vom putea remedia lucrurile.

După ce a trecut furtuna și, într-un fel sau altul, ne-am regăsit pacea sau, cel puțin, am ascuns departe sub covorul reprimării tristețea și resentimentele pe care nu le-am putut exprima, ne aflăm în fața unui adevăr pe cât de simplu, pe atât de tulburător: chiar și atunci când ne dorim cu tot sufletul să iertăm și ne pregătim pentru aceasta, nu știm cum să iertăm sau să cerem iertare. Nu știm ce să spunem și nici cum. Între “iartă-mă”, rostit în copilărie printre dinți sub privirea amenințătoare a mamei și “te iert” turnat condescendent peste umerii celui în a cărui regrete nu credem cu adevărat, există puține ocazii (dacă există vreuna) în care am reușit să iertăm cu grație și onestitate. Dacă e să ne gândim bine, rareori am avut ocazia să observăm și să învățăm din modele reale de viață un act de iertare frumos, neregizat, nedublat de resentimente și acte pasiv-agresive. “Iartă-mă” și “te iert”, deși cuvinte extrem de greu de pronunțat, se dovedesc insuficiente, golite de semnificație, lipsite de context. “Iartă-mă” este deschizătorul de drum dincolo de care se află un tărâm necunoscut. Poate fi deschiderea ușii pentru ca răzbunarea celui rănit să lovească din plin sau începutul unei conversații care să reconecteze și să restabilească relația.

Atât cel care cere iertare cât și cel care o oferă reconstruiesc poduri din cuvinte, gesturi, atitudini. Nu există scenarii; nici un manual, un cod al manierelor elegante ale iertării, care să prescrie clar etapele, liniile de dialog, gesturile pe care trebuie să le urmăm astfel încât să ajungem cu bine de la zona rănilor deschise la cea a relațiilor reînnodate și vindecate. La fel ca iubirea, iertarea este un drum unic care nu suportă trasee și opriri programate în stații construite de alții. Nimeni nu se naște învățat în această privință. Însă toți ne aflăm într-un proces de învățare. A-ți cere iertare onest, responsabil, deschis, vulnerabil și a oferi iertare generos, corect, fără urmă de condescendență justificată moral sunt abilități care se învață și se dezvoltă prin exercițiu. Până să ajungem la marile iertări – acelea care ne transformă viziunea asupra vieții și propriei persoane – “manierele iertării” se deprind zi de zi, din micile ofense pentru care reușim mai mult sau mai puțin să ne asumăm responsabilitatea și să oferim șansa împăcării.

Articolul în întregime poate fi citit la http://paginadepsihologie.ro/bunele-maniere-in-actul-iertarii-cum-sa-ierti-si-sa-fii-iertat-cu-gratie/ .

Share it!
Aenean mattis venenatis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

WordPress spam blocked by CleanTalk.
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.