Public si privat in cuplu. „Nu esti omul de care m-am indragostit!”

Nu (mai) ești omul de care m-am îndrăgostit!” De oricare parte a reproșului ne-am afla, fie că suntem partea dureros deziluzionată, fie cea surprinsă de acuzație, ne confruntăm brutal cu gândul insidios că am fost trădați încă din start. Nu e vorba de transformările treptate pe care – trebuie să recunoaștem, cu inima împărțită – le suferim atât noi, cât și partenerii noștri de-o viață. Kilogramele se adună treptat, ce era îndrăzneț și obraznic acum e lăsat spre pământ, mândrețea de păr lung în care se pierdeau mângâierile altădată lasă loc unei coafuri „șic” care promite să ne întinerească măcar cu cinci ani, mersul e mai puțin entuziast, obiceiurile mai fixe și iritante, opțiunile politice și sociale mai acute și intens apărate. Ne zicem printre oftaturi resemnate la un pahar de vorbă că toate acestea fac parte din cursul normal al vieții.

Ceea ce ne doare profund și ne alimentează sentimentul de trădare este gândul că schimbarea – de la persoana de care ne-am îndrăgostit până la străinul familiar cu care ne vedem obligați să ne petrecem viața – a fost premeditată. Ne regăsim perfect în cuvintele lui Leonard Cohen: „Numai unul dintre noi a fost real și acela am fost eu”. Farmecul, conversația captivantă, privirea seducătoare, atențiile subtile, declarațiile inspirate au făcut parte dintr-un scenariu abandonat de îndată ce am fost cuceriți. De atunci încolo, prințul (sau prințesa) s-a transformat într-un broscoi leneș de baltă, care are un repertoriu fascinant de amabilități și farmece pentru spectatorii de pe mal, dar se lăfăie în mâlul dezinteresului din propria curte. Dacă am fi văzut toate astea dinainte, am fi ales altfel, ne-am fi protejat mai bine. Sau… cine știe? Oricum, cineva ar fi trebuit să ne avertizeze. Așa ar fi fost cinstit. La urma urmelor, nu există nicio instituție de protecție a consumatorului de relații, la care să te plângi că ingredientele de pe ambalajul dinainte de nuntă nu se regăsesc decât puțin spre deloc în conținutul din spatele ușilor cuplului. Ne simțim îndreptățiți să ne scandalizăm ca-n Caragiale: „Dacă e trădare, […] fie! … Dar cel puțin s-o știm și noi!”. Să scrie pe ambalaj!

De cealaltă parte, sentimentul de trădare are gustul respingerii.

Articolul în întregime poate fi citit la adresa https://paginadepsihologie.ro/public-si-privat-in-cuplu-nu-esti-omul-de-care-m-am-indragostit/ .

Share it!
Aenean mattis venenatis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

WordPress spam blocked by CleanTalk.
Zenobia Niculita
   
Va rugam sa asteptati...

Aboneaza-te la blog

Doriti sa afli cand este publicat un articol nou? Introduceti adresa de email si numele pentru a fi primul care afla.