Ce n-am înțeles încă despre pandemie?

Acum ceva vreme am cumpărat amuzată un joc de cooperare care se numește Pandemic. E un joc complex, cu reguli neobișnuite, în care toți jucătorii cîștigă sau pierd împreună. N-am avut la momentul acela premoniții, așa că l-am jucat de cîteva ori cu studenții la seminare de psihologie socială și apoi l-am abandonat în raftul cu jucării. Pînă cînd, într-o dimineață, ne-am trezit că jucăm acest joc în doi, în trei, în cîteva miliarde de participanți.

Pe măsură ce valul de îmbolnăviri s-a apropiat de noi, avem senzația că privim o coliziune de trenuri care se petrece cu încetinitorul. Sîntem îngrijorați, dar și doritori să întreținem speranța, ne gîndim la cei vulnerabili din familie, dar ne uităm și în curtea vecinilor, ne suprainformăm și ne scandalizăm cînd aflăm despre cazurile celor care refuză să stea acasă sau care mint cu privire la situația lor. Cu cît îngrijorarea crește, cu atît mai explozivă e și frustrarea: Cum pot să fie bunicii atît de iresponsabili și să refuze să stea acasă? Nu le pasă de nepoții lor? Cum e posibil ca vecinii să iasă la grătar sau la restaurant? Vor să ne facă rău? Cît de lipsiți de minte și de umanitate pot fi cei care au îmbolnăvit atîtea cadre medicale?

Pe măsură ce se accentuează, indignarea pare să se alimenteze din ea însăși, pînă cînd explodează în comportamente violente, care devin mențiuni într-un șir lung de titluri scandaloase formulate astfel încît să ne incite partea întunecată a curiozității. Și, pe măsură ce asistăm la ele, devenim din ce în ce mai plini de reproș și resentimente și ne simțim îndreptățiți să fim așa. Considerăm că ar fi cu totul drept ca oportuniștii fără scrupule care ne-au părăsit ca să le fie mai bine și se întorc acum pe furiș cu bagaje virusate să fie pedepsiți la graniță, iar smintiții care fac grătare aproape de casele românilor cuminți să fie obligați să „petreacă” dincolo de gratii. Scriind aceste rînduri aproape că aud încuviințările tip „tribună”: „Zi-le, nenicule, că merită!” Dar există cîteva defecte majore în această direcție de gîndire și atitudine care se împînzesc precum erorile de replicare care transformă celulele sănătoase în cancer. Fiindcă distincția dintre noi și ceilalți este o linie trasă în nisip ale cărei loc și formă se modifică după culoarea afectivă a argumentelor noastre. „Lumea-i cum este… şi ca dînsa sîntem noi”, vorba poetului.

Interviul în întregime poate fi citit la adresa:

https://dilemaveche.ro/sectiune/a-la-virus/articol/ce-n-am-inteles-inca-despre-pandemie

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.