Despre mine
Sunt psiholog, psihoterapeut și formator, specializat în psihoterapia și educația familiei.
Am lucrat în mediul academic timp de 18 ani, ca profesor de psihologie și cercetare în științele sociale. Prețuiesc învățarea în toate formele ei și am adunat cunoștințe și competențe din surse diferite: un masterat în psihologie organizațională la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, un doctorat în sociologie la Universitatea de Vest din Timișoara, studii post-doctorale obținute la Academia Română, cursuri de formare în psihoterapia familiei și multe alte worshop-uri, stagii de formare de scurtă durată, cursuri și proiecte. Dar cele mai valoroase surse de învățare au rămas oamenii care mi-au fost profesori, studenți, cititori sau colaboratori. De la fiecare am învățat mai mult decât am sperat și tot ei m-au inspirat să lucrez în proiecte transformatoare: emisiuni TV și radio pe teme din domeniul psihologiei familiei și a cuplului, cărți de povestiri pentru copii, articole pe teme de psihologie și educație în reviste culturale online și offline, cursuri, seminare și prelegeri publice pentru părinți, profesori și cupluri în școli, universități și alte organizații din țară și străinătate.
Împreună cu Cristian, soțul meu de 25 de ani, împart entuziasmul ideilor noi și privilegiul de a crește doi fii .
Curriculum Vitae (PDF)
Domenii de competență
Profilul meu profesional îmbină formarea de psiholog și psihoterapeut cu experiența în învățământul superior, în cercetare și consiliere educațională, la care se adaugă pasiuni mai nou descoperite pentru mass-media, pentru povestiri și pentru prelegeri publice adresate familiilor și tinerilor.
Domeniile mele de competență pot fi rezumate astfel:
Psiholog și psihoterapeut
Psihoterapie integrativă
Psihoterapia cuplului și a familiei
Psihologia iertării (domeniu de cercetare, publicații)
Psihologie pozitivă (prelegeri publice)
Psihologie organizațională și psihologia muncii (design și testare instrumente de analiză a stilului de muncă al angajaților)
Consilier și formator
Consiliere educațională pentru părinți
Consiliere educațională și vocațională pentru studenți (peste 13 ani experiență)
Cursuri de formare continuă pentru profesori
Consiliere psihologică și organizațională pentru manageri
Creator al programului integrat pentru elevi, părinți și profesori “Educație pentru relații”
Speaker
Programe TV și radio pe teme educaționale și de psihologie (realizator al emisiunii “Întrebările mamei”, Speranța TV, invitat permanent la emisiunea “Educație pentru viață”, invitat la Timpul Prezent, Radio România Cultural)
Realizator al seriei Psychology of Forgiveness
Seminare și prelegeri publice pentru părinți, profesori și cupluri
Cadru didactic universitar
Psihologia vârstelor (o carte publicată și un curs universitar susținut)
Metodologia cercetării în științele sociale (titular cursuri: Metodologia cercetării sociale, Metodologia cercetării în științele educației, Statistică socială)
Coordonator și mentor de cercetare pentru studenți și masteranzi (peste 50 de proiecte, colaborări cu Andrews University, SUA și Universidad de Montemorelos, Mexic)
Cercetător
Expert de cercetare în proiecte locale, regionale și europene (10 proiecte)
Metodologia cercetării spațiilor și comunităților virtuale (primul studiu din România cu privire la comunitățile virtuale religioase)
Design de cercetare pentru proiecte din domeniile: psihologia cuplului, psihologia educației, psihologia organizațională și a muncii, psiho-sociologia spațiilor virtuale
Scriitor
Auxiliare pentru învățământul primar și preșcolar (autor și coautor pentru editurile Delta Cart Educational, Aramis și Viață și Sănăatate)
Publicații științifice (autor, coautor și coordonator de volume științifice, autor de articole în publicații naționale și internaționale)
Colaborator la Dilema Veche și Pagina de Psihologie
“Ne trăim viața de ambele părți ale iertării.”
- Zenobia Niculiță